Jurnalul arhitectural de călătorie al designerului Stanislav Balan, din Thailanda - Design Cafe & Club

Jurnalul arhitectural de călătorie al designerului Stanislav Balan, din Thailanda

  • iulie 2, 2019
  • Sursa:Stanislav Balan
  • Imagini:Stanislav Balan
  • Timp de citire:3 minute
Jurnalul arhitectural de călătorie al designerului Stanislav Balan, din Thailanda

De obicei, la designeri, creativitatea vine la pachet cu dorința de a explora locuri noi, care inspiră. Această curiozitate se accentuează și mai mult în vacanță, mai ales dacă această vacanță e în Thailanda. Despre arhitectura pe care a observat-o acolo și designul thailandez, ne-a povestit designerul Stanislav Balan, proaspăt întors din locul exotic de vis.

„Thailanda este țara contrastelor. Ajungând în Bangkok am observat foarte bine acest fapt. Este poate cel mai dezvoltat punct al acestui stat. Arhitectura se ridică la înălțimi. Clădirile, fără să fie, însă spectaculoase, ajung să aibă până la 80 de etaje, aceste înălțimi fiind și un indicator economic al celor care utilizează spațiul. Cu cât mai sus este amplasat apartamentul sau localul, cu atât anturajul este mai dezvoltat.

În general, am observat mult beton masiv, dar și locuri publice bine amenajate, chiar dacă ele constituiau doar anumite oaze urbane. Infrastructura orașului este adaptată unui flux mare de oameni, astfel, în unele puncte strategice, cum ar fi Aeroportul, există acces supraetajat direct către destinația fixă necesară.

Designul și arhitectura pe insulele din Thailanda

Așa arată Bangkokul, din ce am observat în puținul timp pe care l-am petrecut acolo. În ceea ce privește insula pe care am locuit, lucrurile stau altfel. Luxul și opulența lipsesc cu desăvârșire din casele localnicilor. Spun asta pentru că am fost în vizită la unul dintre ei. Culorile interiorului  sunt calde și naturale, nici urmă de Living Coral, Ultraviolet sau alte nuanțe pe care anual ni le pun la loc de frunte tendințele. Pereții monocromi, lemn, piatră și elemente de decor ce au la bază materialele naturale fac simplitatea thailandeză una sofisticată, în care sinceritatea ia locul aparențelor fițoase.

Aceeași tendință am observat-o și în localurile publice, unde totul este simplu, iar designul, de multe ori, vine din lipsa gândirii minuțioase a amenajării. În ceea ce privește stilurile, interioare au elemente din diverse curente, fără însă a predomina spațiul. Totul este de un minimalism care acolo pare firesc și natural.

Au și un tip de arhitectură foarte „efemeră”, care impresionează. Aici fac referință la unele structuri pe care le-am văzut,create în totalitate din lemn, acoperite cu frunze uscate. Nu am aflat care era până la urmă destinația lor, dar sunt sigur că sunt perfecte pentru meditație.

Bineînțeles, templele sacre ale Thailandei sunt construcțiile pe care nu ai dreptul să le omiți din circuitul turistic. Impunătoare, colorate și misterioase, acestea sunt ceea ce am putea numi arhitectură metafizică.”

Cam atât.  În rest, savurați din poze!

Urmărește-ne pe Instagram

@ designcafeclub.md
Dacă ești pasionat de Design Interior sau pur și simplu vrei să cunoști cum corect îți poți amenaja interiorul, sunt câteva reguli de respectat, cum ar fi: 🔻Regula 3/3
🔻Regula 60-30-10
🔻Regula celor trei
Vezi accesând designcafeclub.md ce însemnătate au și de ce trebuie să ții cont când realizezi designul de interior.
Arhitectul finlandez Juhani Pallasmaa spunea la un moment dat că „Datorită interesului nostru pentru formă și control formal, arhitecții nu au reușit să înțeleagă atmosfera, sentimentele și emoțiile din experiența și conștiința noastră.” și cu siguranță are dreptate. 
By @chrisprecht •
•
#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#AmericanArchitects#AmericanArchitecture #finesocial#fineinteriors #finearchitecture#interiors #interiordesign#architecture #decoration #interior#loft #design#architecturephotography #luxury#homedecor #art #decor #inspiration#photooftheday #lifestyle #travel#photography
Credeți că 👧👦copiii și 👩‍🦱👨‍🦱elevii ar fi mai atrași să meargă la grădiniță sau 🎒școală dacă aceasta ar avea o arhitectură creativă?

Noi credem că DA, arhitectura 🏫instituțiilor de învățământ pentru copii este un subiect de dezbateri nu mai puțin aprig decât pedagogia modernă și psihologia copilului.🧐 Azi va arătăm 1️⃣0️⃣ proiecte originale de grădinițe și școli care și-au deschis ușile în ultimul an.
Pentru a vedea toate proiectele accesați [designcafeclub.md/articole]☝️
.
.
.
#designcafeclub #dccblog #dcclifestyle
Neobișnuit și amuzant arată acest pahar pentru cocktail. 
Strawtini Martini Glasses by @udarely.
.
.
.
#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#AmericanArchitecture#bookofhomes #fineinteriors#finearchitecture #interiors#interiordesign #architecture#decoration #interior #loft #design#architecturephotography #luxury#homedecor #art #decor #inspiration#photooftheday #lifestyle #travel#photography
Dacă în calendar e 🍁TOAMNĂ🍁 îți propunem 4 pași pentru a aduce toamna și în casa ta prin simple elemente de decor. 🍂
Vezi Link in Bio ☝️
#designcafecmb #dccblog #dcclifestyle #autumn #autumndecorations
Probabil cele mai memorabile proiecte de Design Interior și Arhitectură rămân cele a căror priveliște îți taie respirația. 🖤
#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#bedroomdecor #bedroomdesign#bedroomgoals #homedecor#housedesign #interiorgoals#interiorlovers #interiordecorating#finearchitecture #fineinteriors#dreamdesign #architecturelovers#architecture_hunter#architecturedetails#architectureanddesign #designhome#designgoals #designlovers#greatdesign #homesweethome#interior4you1 #interiors2you#passion4interiors