Mihai Stamati despre istoriile din spatele creațiilor sale și diferențele dintre designul industrial și artizanat - Design Cafe & Club

Mihai Stamati despre istoriile din spatele creațiilor sale și diferențele dintre designul industrial și artizanat

  • iunie 21, 2019
  • Imagini:Nicolae Ursu
  • Timp de citire:13 minute
Mihai Stamati despre istoriile din spatele creațiilor sale și diferențele dintre designul industrial și artizanat

Numele lui Mihai Stamati este deja cunoscut publicului, la fel cum sunt cunoscute și lucrările care îi poartă semnătura. Fiecare lucrare a sa are în spate o poveste, pe care am încercat să o descoperim împreună cu personalitatea celui care le-a creat și pe care te invităm să le afli și tu în continuare.

Designul de produs este un domeniu specific, nu foarte popular/ explorat. Cum ați ajuns să faceți design de produs?

Eu vroiam să fac arte pure, care nu neapărat sunt influențate de partea asta de funcțional: sculptură, pictură, muzică, teatru – nișa aceasta, pentru că aceasta era popularizat. Am ajuns să învăț la design industrial îndemnat cumva de tata, care a zis că o să îmi placă. Și primul impact a fost cu proiectări de mașini, lucruri frumoase, dar mare mă gândeam că niciodată nu o să-mi placă și nu-i pentru mine. Ca în anul doi să fac mașini și să îmi placă mașinile. Pe urmă am realizat că domeniul era mult mai larg decât mașini și aici vorbim de jucării, mobilier pentru interior, mobilier pentru exterior, transport public, design în spațiu public, aparate de uz casnic. Până când am făcut primul meu proiect de mobilier urban – „Le gardien des souvenirs”. Atunci am înțeles că spațiul public și mobilierul urban este un domeniu în care îți permiți să creezi lucruri inspirate din factori sociali, din spiritul locului, de la povești urbane și alte surse care îți dau indicii.Dacă este lipsit de povestioara asta, una adevărată, e cumva fără conținut, e doar un alt obiect. Până la urmă perioada în care trăim este una în care oamenii, dincolo de necesitățile pe care le au vor să trăiască să asculte povești, să-și umple partea spirituală cu ceva.

Ca designer de produs aveți mai multe direcții de creație de la jucării, la mobilier urban. De obicei oamenii își aleg o direcție pe care o dezvoltă foarte bine, dumneavoastră care vă este mai aproape?

În designul industrial, de produs, nu te legi de un singur obiect. Este un domeniu în care proiectezi obiecte în general și, dacă în următoarea jumătate de an vrei să proiectezi mobilier urban, te axezi pe asta, studiezi materiale, tehnologiile, dar în fond, modalitatea de creație e aceeași.

Dacă faci o colecție de jucării, înseamnă că te concentrezi pe jucării, începi să utilizezi un anumit tip de material și ele îți ies într-un fel datorită materialului . Dacă faci bănci, te duci cumva spre altă dimensiune: ergonomie, comoditate, spațiul public și aici merg alte materiale, alte gabarite, alte obiecte. Nu e ca și cum ai face pixuri toată viața. Deși e și asta o abordare,  să te specializezi foarte bine într-un domeniu, dar eu m-aș plictisi. Dacă m-aș angaja într-o companie care produce pixuri, asta ar trebui să fac, să proiectez pixuri.

Ați putea să fiți angajatul cuiva?

Nu. Asta e o miză când vrei să ai o stabilitate financiară, să fii om fericit de la 8 la 5 și să vii acasă. Atunci când te interesează altceva, nu neapărat stabilitatea financiară, ci permanent să te afli în dezvoltare, să creezi lucruri noi, să cauți. Când vrei să faci business din asta, trebuie să te conformezi la niște reguli. Când nu faci business, faci ce vrei și ce îți place… și cum îți place.

Și dvs faceți business?

Eu, în primul rând, fac ceea ce îmi place, ceva din ce pot primi plăcere.

Spuneați că în momentul în care alegeți o direcție, vă apucați, studiați … că e un procedeu lung. În cât timp se coace o idee?

Nu există un termen fix pentru asta. E absurd să spui că ideile vin în 15 minute. Așa se întâmplă cu unele schițe: o mâzgăleală pe hârtie și ai conceptul  pus ca bază. Dar un proiect se coace mult mai greu. 15 min ar putea să îți ia desenul final, dar, până la asta, uneori te culci cu gândul acesta, te trezești, mergi pe drum și te gândești la el. Nu există un termen clar de spus că: „dacă dimineață m-am apucat să fac, să gândesc mobilierul pentru o oarecare stradă, până seară o să îl am.” S-ar putea ca până în seară să ai o soluție, dar a  doua zi să nu îți mai placă și atunci renunți la ea.

Dar există revelații?

Există. Există momente de revelație și prietenii care mă cunosc, știu că în momentul în care eu am o revelație, pot să sar, să mă manifest foarte deschis. O simți cumva ca o soluție, ca o EVRICA – asta voiam. Și, din momentul în care ai simțit că e asta, începi să lucrezi la detalii.

Povești de produs, coapte în atelier

Citeam despre faptul că colecția de mobilier urban are la bază fascinația față de pietrele de râu. Probabil, aveți o colecție întreagă de istorii ale produselor pe care le-ați creat. Cum apar ele, vine întâi ideea sau oportunitate?

Spre exemplu „Calul Bălan pentru Ștefan” , una dintre primele jucării a luat naștere pornind de la ideea că vreau să fac un cadou unui finuț. Mă gândeam care ar putea fi acest cadou.  Și pe finuț îl chema Ștefan , iar familia lui este „Starșii”, deci Ștefan cel Mare, deci un cal. Cam asta e povestioara. Mai apoi au fost alte jucării, care au venit din curiozitatea de a utiliza niște principii de creație a formelor, mijloace de transformare plastică. Scopul era unul academic și a apărut din dorința de a experimenta cu formele, cu coeficientul ergonomic, care dă o direcție despre cum trebuie să arate obiectul ca să fie pus accentul pe picioare, nu pe mâini sau invers, cum să dezvolți mai mult motorica mâinilor, iată asta tot este o miză.

În cazul mobilierului urban, cam toate au pornit de la niște povești consistente.
„Le  Gardien de souvenirs” e legat de o bursă de rezidență la Paris. Parisul este orașul îndrăgostiților, e legat și de o trăire emoțională personală și toate împreună au dus la apariția acestui obiect.

„Copacul de la Bibliotecă”a căzut în curtea bibliotecii, nu a fost un proiect care s-a născut pentru că am vrut neapărat să fac ceva pentru curtea bibliotecii Naționale. E un proiect rezultat dintr-un fenomen climateric în țara aceasta și unul social – pentru că el a stat 2 luni în scuarul bibliotecii și nu l-a luat nimeni, ceea ce înseamnă că el nu voia să plece. Deci acolo trebuia să rămână, doar că nu în forma în care era și am decis să îi dăm un sens.

Crearea mobilierului urban din beton e legat de oportunitate. Nu mă gândeam că o să vină o zi X, în care o să încep a experimenta sau o să îmi amintesc de acele pietre de râu pe care le-am văzut, pipăit și urcat pe ele la un râu de munte în Kârgâzstan. Erau niște bolovani enormi care arătau ca niște boțuri de vată, atât de catifelați și m-am gândit „ăștia poți să îi iei și să pui în oraș și ei deja lucrează ca obiecte de mobilier urban.” Și atunci cumva mi-a sclipit această dorință de a experimenta, dar mi-am dat seama că e absurd, noi suntem foarte departe de astfel de bolovani și e greu să aduci asemenea pietroaie. Nu  pot să spun că mi-am amintit de ele imediat ce cei de la Poetry m-au invitat să discutăm despre un eventual proiect în fața cafenelei. După un mic studiu, am văzut că în cafenelele vieneze se utilizează mult material dur ca piatra, marmura, granitul pentru masă și lampadare. Pornind de la această poveste,mi-am propus să fac o masă să ducă un pic spre marmură și granit, dar n-am vrut să lucrez cu formele astea plate, șlefuite precum cele ale plăcilor de granit. M-am gândit că poate e cazul să revin eu la acele pietre, optând pentru un proiect mai complex: scaun mare, scaun mic, măsuța și lampadarul de deasupra. În final, am obținut o antiteză între lemnul care e neted cald și betonul care arată brutal, dar este îmblânzit prin factură și lemnul care încălzește.

Proiectul acesta a fost un experiment și eram conștient că lucrurile ar putea să se schimbe pe parcurs sau să arate altfel decât mi le-am imaginat eu. Evident că sunt lucruri care au ieșit altfel decât le-am gândit, dar nu neapărat perfecte. E un alt fel de a arăta mai bine.

Și este acesta un scop, să facem lumea să arate mai bine prin designul de produs?

Cred că toți prin ceea ce fac trebuie să facă lumea mai bună și să fie mai confortabilă pentru toți. Și designul are menirea să facă lumea să se simtă mai bine psihologic în mediul în care trăiește, de confortul urban, dacă e vorba de mobilier urban  ori intervenție în spațiul public. Să arate bine în spațiu în care trăiești să fie funcțional, să îți placă să folosești obiectele din jurul tău, să nu îi trezească frustrări. De aici pornește și confortul psihologic, vorbind de lumea care te înconjoară.

Sunt obiecte fără legendă?

Bineînțeles, unele obiecte iau naștere din ideea de a crea omului confort. Obiectele industriale, care se produc în masă, ele nu pornesc de la legende, ele vin să rezolve o problemă a omului. Miza funcționalului și a prețului prevalează. Ele cu timpul pot deveni iconice, pentru că au fost primele care au venit cu un material, o formă nouă. Sunt obiecte care au devenit legendare, chiar dacă nu îndeplineau pe deplin funcția lor. Și aici vorbim despre storcătorul de citrice al lui Philippe Starck, care a fost reprodus în multe exemplare. La un moment dat chiar și producătorii au devenit ironici. Dându-și seama că oamenii nu-l folosesc, l-au făcut dintr-un material care se oxidează la contact cu lămâia pentru că lumea îl trata ca pe o sculptură de bucătărie, chiar dacă era creat să fie funcțional. Și, la un moment dat, un psiholog spunea că acest obiect e făcut nu pentru suc, ci pentru a crea conversații.

Citeam că Negru este realizat în colaborare cu olari. Ce este acest set: produs industrial sau meșteșug artizanal?

În general designul industrial este o evoluare a meșteșugului pentru că de aici a început totul. Proiectul Negru arată  așa cum arată pentru că aceasta era miza. Grantul pe care l-am primit de la The Institute era pentru a dezvolta un proiect, în calitate de designer, cu implicarea meșteșugarilor. Nu îi putem spune produs industrial pentru că tot procesul e manoperă. Nu există chestii automatizate. Aici fiecare ceainic trece mult prin mâna olarului. E greu să spun că este produs industrial, deși este gândit într-o manieră industrială, pentru că felul în care s-a ajuns până la matrițe este strict industrială, s-a făcut schița, modelul 3D pe calculator, am imprimat un prototip din plastic la imprimanta 3D, de pe model s-au făcut matrițe din ghips și de aici începe artizanatul. Dar până atunci, proiectarea ține cont de mai mulți factori cum ar fi: cum curge apa, care este volumul, cade sau nu capacul când înclini mai tare ceainicul.. și alte detalii care sunt gândite prealabil din punct de vedere industrial.

Diferența dintre designul industrial și meșteșug este că tu o mare parte din timp o dedici acestor detalii de proiectare și iei foarte multe detalii în calcul până a începe procesul de producere.

Și care ar fi alte diferențe?

În primul rând, când spunem design industrial spunem masă, obiecte produse în serie mare în care seamănă leit unul cu celălalt. Optimizate și adaptare tehnologică care nu lasă loc de interpretări.

În meșteșug există loc de interpretări  și, cât de mult nu s-ar strădui meșterul, mereu între două obiecte o să fie o mică diferență. acesta este specificul lucrului manual. Chiar dacă noi folosim matrițe la aceste ceainice, ele arată identic doar pa prima vedere pentru că există diferențe ce ține de textură, nuanță… prin mici detalii ele oricum se vor deosebi.

În momentul în care iese produsul final, ce simți?

În momentul în care îl vezi, îți pui întrebări dacă tot e cum trebuie. Când lucrezi mult la un proiect începi să trăiești cu el și ești un pic confuz în a-i da valoare.  Dar când este văzut și folosit de alții și vin aprecieri din exterior înțelegi dacă miza a fost atinsă sau nu. Satisfacția vine când vezi impactului lui și îl apreciază alții.

Și nu vă simțiți un creator?

Este un sentiment similar, dar când vrei să revii cu picioarele pe pământ, te gândești că mulți alții până la tine au creat multe lucruri și mai complexe. Oricum există sentimentul de satisfacție că ai făcut ceva. Și toată lumea îl are prin ceea ce face. Mamele noastre se simt împlinite când scot pâinea din cuptor, se bucură de ceea ce au făcut. Oamenii care lucrează în birou se bucură că au dat cu var copacii sau au reparat bicicleta copiilor.

În calitate de profesor, cum apreciați viitorii designeri de produs de la noi?

Ne dau speranțe, sunt buni. Avem premii și proiecte care au participat la concursuri și iau locuri premiante. Domeniul se mișcă , doar că oamenii care absolvă se pierd în „făbricuțele” noastre, care nu le oferă șansa de a crea.  Și, chiar dacă au porniri creatoare, se pot stinge pe drum făcând „lucruri comune”.

E greu să faci ceva pe cont propriu pentru că oameni care să investească în lucruri unice sunt puțini. E un curaj să te dedici doar proiectelor creative pentru că trebuie să ai un public mare, iar pe piața locale acest lucru este imposibil. De asta e important să ai o sursă de venit, dar să nu renunți la a crea.

Care este catalizatorul creației?

Entuziasmul. Când vine ideea în care sunt multe necunoscute, dar simți că le poți rezolva, cumva entuziasmul care ți-l dă creația te stimulează. Eu numesc asta „Bucuria creației”- ea este catalizatorul.

Care este principalul dușman al creației?

Nu știu dacă există dușmani. Sunt doar constrângeri. Dușmanul ar fi împotriva creației și nu știu dacă cineva este împotriva creației. Unii ar spune resursele financiare, alte persoane care te împiedică să faci ceva, eu numesc asta constrângeri care îți dau sursă de inspirație. Trebuie să le iei ca pe niște repere, de care trebuie să ții cont și să faci lucrurile să funcționeze armonios.

Dincolo de design, ce caracterizează personalitatea dumneavoastră? Cum este omul comun Mihai Stamati?

E destul de greu . Eu am început să trăiesc cu asta. Nu prea disting omul de până la design și omul care activează. Designul a devenit un mod de viață.

Îmi place fotografia.

Îmi place să schiez.

Sunt un om care ia deciziile greu.

În pofida creativității, sunt un om rațional. Nu îmi prea manifest emoțiile, sunt reținut, iau uneori lucrurile posac, dar „râd pe dinăuntru”.

Urmărește-ne pe Instagram

@ designcafeclub.md
Faceți cunoștință cu canapeaua inspirată de Tetris, unul dintre cele mai iubite jocuri din anii ’80. 
@manga.arq a conceput canapeaua Tetris pentru a face un loc de ședere confortabil și cu linii definite. 
Ideea principală din spatele ei a fost crearea unui mobilier transformator perfect pentru mai multe scopuri diferite: să stai cu familia, să lucrezi la un birou intern sau chiar să dormi pe el când este nevoie de un pat suplimentar.

#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle #designboom 
#sofa#furniture#mynordicroom#nordikspace#scandinavianhomes #inspohome#nordicinspo #interior123#scandinavianliving #mynordichome#interiorstyling #nordic #interiør#inspohome #interior_and_living#interior2all#nordicstyle#nordicroom#interiorwarrior#scandihome#nordicinterior#interiordetails#finditstyleit #nordicdeco#dream_interiors #interiorlove
Artistul botanic @monsieur_planta instalat o lucrare „uman-vegetală”, intitulată TREE HUG în grădinile din Annecy, Franța.
Lucrarea constă în turnarea armurei dezvoltată împreună cu locuitorii locali din zonă, care au fost „vegetați” și instalați în jurul trunchiurilor de copaci.

#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#lookingup_architecture#lookupotd#architecture#arquitectura#lookingup#arkiromantix#jj_architecture#ic_architecture#ptk_architecture#instagram#vscocam#lookingupbuildings #arquitecturamx#arkiminimal#vsccam #ig_architecture#tv_pointofview #building #streetview#up #upthere#archi #archidaily#rustlord_unity#bestworldshots
Sculpturile lui sunt un punct de atracție în cadrul hub-ului @artcor_center devenind și destul de populare.🤩 📌Te invităm să savurezi intelectual interviul cu autorul acestor creații, sculptorul Dmitrii Demidov pentru care
👇
”Sculptura este Creație. Dar creația nu poate să rămână doar ca idee, din această cauză muncești și o transformi în artă.”😍 Ia-ți o pauză☕️ de 5 minute pentru a savura o experiență ce inspiră!
Vezi Link-ul în descrierea paginii ☝️
#designcafeclub #dccblog #dcclifestyle #dccinterviews
Baie proiectată de Lizaveta Kuzmenka & Ruslan Bondarchuk la Kiev, Ukraine.(2019)
___________________________________________ 
#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#Design_Only #architecture#design #designer #home#arquitectura #arquitetura#archilovers #architectural#architettura #architektur #archidaily#architecturephotography #interior#interiordesign #architect#designinspiration #minimal #render#rendering
Grădini zgârie-nori☁️, piscine 🏊‍♂️reflectorizante, cascade⛲️, terase și ziduri🌴 verzi 🌳alcătuiesc Hotelul Park royal din Singapore, proiectat de @woha_architects. 
O priveliște ce îți taie respirația.🥰
📷 by @_deepsky 
#designcafeclub#dccblog #dcclifestyle #architecturephotography#designboom#parkroyalhotelsingapore#lookingup_architecture#lookupotd#architecture#arquitectura#lookingup#arkiromantix#jj_architecture#ic_architecture#ptk_architecture#instagram#lookingupbuildings #arquitecturamx#arkiminimal#ig_architecture#tv_pointofview #building #streetview#up #upthere#archi #archidaily#rustlord_unity#bestworldshots
IA AMINTE!
🔻Crearea compoziției constituie primul pas în designul interior. ❗️Mai multe despre regulile de bază a construirii compoziției și stăpânirea tehnicilor ei, îți prezentăm în articolul de astăzi. Vezi Link-ul din Bio!☝️
#designcafeclub #dccblog #dcclifestyle