Smart Light - Soluții luminoase - Design Cafe & Club

Smart Light – Soluții luminoase

  • January 4, 2019
Smart Light – Soluții luminoase

Ei demonstrează în fiecare zi că lumina scoate din anonimat detaliile arhitecturale și modelează cu măiestrie designul interior, astfel încât să sublinieze curbele elegante ale mobilierului, sau aspectul inedit al materialelor utilizate. Este vorba despre specialiștii companiei SmartLight care, de opt ani, oferă soluții inteligente de automatizare a spațiilor, punând un accent special pe lumini. Mai multe detalii la acest subiect am aflat chiar de la directorul companiei SmartLight, Cristina Rapoport.

Când și de ce ați ales să activați în domeniul sistemelor de iluminare?

Compania Smart Light și-a început activitatea în 2010, când ne ocupam în mod special de automatizarea clădirilor și spațiilor. Încă de atunci încercam să integrăm iluminarea în sistemele inteligente, însă  pe piață încă nu apăruseră leduri și, pentru a automatiza acest segment, eram nevoiți să dezasamblăm lămpile și să înțelegem cum funcționează tot. Am pătruns atât de mult în esența acestor tehnologii încât am decis să acordăm o atenție aparte luminii, iar acum lucrăm cu peste 200 de companii europene.

Și, în acest context, ce loc a ocupat lumina în activitatea dumneavoastră?

Deoarece suntem axați mult pe sistemele de iluminare, pot spune că am făcut din asta o pasiune, o emoție cu care vrem să îi molipsim pe toți. Lumina poate schimba nu doar aspectul unui interior sau a unei  clădiri, ci chiar și al unui oraș. Tocmai din acest motiv lucrăm nu doar la proiectele private, dar și cu instituțiile de stat, un exemplu în acest sens este clădirea Ministerului Afacerilor Interne. Colaborăm cu Agenția Națională de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, iar această conlucrare ne aduce experiențe inedite, cum este și participarea la iluminarea festivalului DescOperă din acest an.

Pe ce vă axați în colaborarea cu designerii și arhitecții?

Ne-am dorit mereu colaborări fructuoase cu specialiștii. Vrem să cultivăm ideea designului de lumini, să schimbăm și să facilităm munca arhitecților și designerilor. În același timp, ne dorim ca specialiștii de la noi să se ghideze după modelul european, adică să lucreze la conceptul de iluminare chiar de la etapa inițială a proiectului. Dacă mai demult lumina însemna lustre: ai agățat și atât, acum ea a devenit un complex de mecanisme și au apărut mulți parametri tehnici de care trebuie să ținem cont. Aici noi venim în ajutorul specialistului, punându-i la dispoziție un soft care calculează toți acești parametri și oferă o hartă a spațiului pe care putem observa dacă este sau nu suficientă lumină. La respectiva etapă noi propunem două sau chiar trei variante pentru iluminare, cu costuri diferite astfel încât ei să o poată alege pe cea potrivită.

Știm că organizați și evenimente dedicate arhitecților și designerilor. Care este scopul acestora?

Ne dorim să răspândim în mediul de specialitate ideea utilizării luminilor ca element important de design. La evenimentele organizate de SmartLight implicăm partenerii și specialiștii internaționali. În cadrul evenimentelor, designerii și arhitecții locali au posibilitatea să descopere soluții optime pentru proiectele lor și tehnologiile noi.

Și cu ce noutăți vine piața de specialitate?

Giganții în iluminare își concentrează atenția pe crearea produselor bazate pe cercetările de neuromarketing, care studiază influența luminii asupra diferitor decizii sau necesități umane. Noi preluăm toate aceste tehnologii. Astfel, acum putem găsi cu ușurință soluțiile potrivite pentru a ilumina un oficiu în care angajații să uite de oboseală sau o vitrină în care produsele vor deveni și mai ademenitoare datorită luminii.

Ce rol are automatizarea sistemului de iluminare în crearea atmosferei?

Automatizarea sistemelor de iluminare este un segment foarte important pentru noi. Prin intermediul mecanismelor inteligente și a senzorilor care captează cantitatea de lumină din încăpere, putem  crea sisteme ce calculează și regulează intensitatea acesteia, astfel încât să fie obținut un spațiu ce ar oferi maxim confort. De asemenea, există posibilitatea de a crea scenarii ce asigură confortul în funcție de necesități. Ceea ce este foarte important în illuminat este montarea corectă, noi facem acest lucru și oferim și garanție de la 3 la 5 ani la lucrările noastre.

Material preluat din numărul 4 al revistei Design Cafe & Club.

FOLLOW US ON INSTAGRAM

@ designcafeclub.md
Darya Golneva @daryagolneva printre cei mai buni designeri ZGeneration - descoperă-i creațiile în articolul de astăzi. 🖤 
Accesează link-ul din BIO ☝️
#designcafeclub #zgeneration #artcor #catwalk #chisinau #moldova #moldovandesignweek
Ți-ai putut imagina vreodată că cărțile de joc ar putea arăta altfel decât cum le cunoști?
Excluzând toate elementele decorative @joedoucet a făcut o capodoperă de #graphicdesign. Un exemplu real de #minimalism pentru @areaware.
Niște simple simboluri geometrice sunt versiuni reductive ale inimilor, treflelor, cupelor și picelor. Deși este necesar să se marcheze spatele cardurilor de reglementare, Joe făcut acest lucru cu linii diagonale minime în loc de grafică ornamentală tipică.
♠️♣️♥️♦️ #arquitetura#architecture#arquiteturadeinteriores#interiores#arquitectura#projeto#architecturestudent#papodearquiteto#architects#interiorlovers#archilovers#arquitetando#architecturelovers#architecturephotography#archieandrews#architectural#architecture_huter#architectureporn#arch#archdaily#amazing
Confort, satisfacție, calitate și perfecțiune sunt câteva din caracteristicile pe care și le-ar dori cineva să le aibă în locul pe care îl pot numi ACASĂ.🏠 Compania @astercon_grup  demonstrează cu fiecare proiect că construiesc complexe locative ce se deosebesc prin abordarea lor individuală. 
Descoperă cele mai recente 3 complexe locative care îți pot satisface cerințele unei case perfecte. 
Găsiți link în Bio☝️
Como Uma Canggu - creat pentru plăceri vizuale!

Designed by Atelier Ikebuchi 
Located in Bali, Indonesia📍🇮🇩 #designcafeclub#artsytecture #archdaily #archilovers#designer #design #architecture#interiorlovers#archilovers#architecturelovers#architecturephotography#archieandrews#architectural#architecture_huter#arch#archdaily#amazing#interior #interiordesign #design
La Design Talks 32 de sticle de vin bun de la @milestii_mici_winery și-au schimbat înfățișarea. 
32 de etichete a căror design a fost schimbat prin semnăturile designerilor și arhitecților @karim_rashid_official , Eduardo Camarena @productocamarena, @sergeymakhno, @mihaipopescudesigner, Corvin Cristian și a fondatorului Romanian Design Week, @andrei_bortun.
Accesează link-ul din Bio pentru mai multe detalii☝️
Lustră în formă de ghimpe - un design original by @yilmaz_dogan_.
Orice interior are nevoie de un accent ce va pune în valoare încăperea. Un astfel de accent poate fi o lustră neobișnuită. 💡

#designcafeclub#light #lighting #lightingdesign#thorn #design #designbunker#instadesign #designwanted #decor#id #industrialdesign #modern#modernhome #wow #spectacular#interiorwarrior #interiorinspo