Nicoleta Stati: „DCC Agency - agenția ideilor creative” -

Nicoleta Stati: „DCC Agency – agenția ideilor creative”

  • November 8, 2019
  • Imagini:Nicolae Ursu
Nicoleta Stati: „DCC Agency – agenția ideilor creative”

Pictorița Nicoleta Stati și-a dedicat ultimii ani dezvoltării domeniului artelor plastice. De curând, ea s-a alătura echipei DCC, în calitate de Art Director al viitoarei platforme DCC Agency, devenind astfel generatorul de idei al proaspetei agenții. A pictat, a susținut tinerele talente din Republica Moldova, în calitate de director al Liceului Academic de Artă Plastică „Igor Vieru”, iar acum deschide un nou capitol în activitatea sa creativă. Am încercat să aflăm când urmează să intre în noul rol și ce magie urmează să se întâmple. Ea a ridicat cortina și ne-a povestit mai tot ce trebuie să știm noi și publicul nostru.

Cum a apărut ideea DCC Agency?

A apărut din necesitate. În Republica Moldova avem într-adevăr oameni extrem de talentați care, din păcate, nu au posibilitatea să se exprime. Din cauza faptului că nu își pot demonstra talentul îi pierdem în străinătate. Prin DCC Agency vrem să echilibrăm situația și să luptăm cu acest fenomen al „abandonului artistic”.

Care alte scopuri ar completa lista obiectivelor pe care vi le propuneți să le realizați?

Un Art Director este omul care vede lucrurile altfel, care gândește conceptual, care are mintea setată creativ. Ei bine, am vrut ca, prin intermediul abilităților artistice pe care le-am acumulat pe parcursul carierei, să dezvolt într-un alt mod domeniul industriilor creative din țară. DCC Agency se vrea o platformă  care să contribuie direct la dezvoltarea tinerilor talentați. Tocmai din această cauză am și încadrat în evenimentul de lansare o licitație de caritate. Pe de altă parte, nu ne dorim să compătimim pe cineva, ci vrem să construim oportunități. Ne propunem să creăm o platformă internațională, prin care să construim o interacțiune cu occidentul și cu restul lumii. Nu ne limităm doar la piața locală.

Aveți niște scopuri nobile, pe care, observ că, le-ați modernizat. Când urmează să fie inaugurată DCC Agency?

Să înțeleg că nu voi putea păstra acest secret? Bine. Lansăm platforma la începutul iernii, în perioada când tot este invadat de magie. O lansăm printr-un eveniment dublu, unul în care demonstrăm lumii creativitatea și unul prin care o susținem. Avem un program complex: defilare de modă, show de lumini și licitație de caritate – sunt principalele componente ale serii. Pentru această licitație, a cărei resurse, în proporție de 100 % vor fi direcționate către susținerea artiștilor plastici din țară, am donat chiar un tablou pictat de mine.

Apropo de tablou, care este acum relația dvs. cu pictura, nu am observat să aveți vreo expoziție personală în ultimii ani?

De când am început să lucrez la Liceul Academic de Artă Plastică „Igor Vieru”, acum mai bine de 8 ani, am creat doar pentru mine și nici nu mă tentează acum o expoziție, sincer vorbind. Nu-mi place să mă expun în public și nu sunt genul de om care epatează. Însă acest eveniment merită

Ce trebuie să cunoască publicul despre DCC Agency?

Trebuie să știe că noi suntem cei care știu să combine ideile nobile cu cele moderne. DCC Agency există pentru a-i face cunoscuți publicului, însă sparge tiparele promovării clasice. Ne dorim proiecte inedite pentru care vom crea parteneriate, interacțiuni, colaborări, relații – ceea ce lipsește acum în Moldova. De fapt, DCC Agency este despre conexiuni  creative.

Cui îi este dedicată această agenție?

Suntem deschiși pentru toți. Ne interesează fiecare specialist care are legătură cu domeniul industriilor creative și fiecare persoană interesată de acesta. Ne dorim interacțiuni cu fiecare persoană care știe să admire frumosul, care știe să susțină proiectele de caritate, care are nevoie de design, care vrea să facă design… E o simbioză. Pentru că noi vrem să creăm interacțiuni între generații, între medii, între arte, între industrii!

 Cum putem contribui noi, restul oamenilor, la dezvoltarea industriilor creative?

Noi trebuie să credem în talentele pe care le avem și să le susținem!