Decor tomnatic în 4 pași simpli - Design Cafe & Club

Decor tomnatic în 4 pași simpli

  • septembrie 3, 2019
  • Timp de citire:2 minute
Decor tomnatic în 4 pași simpli

Odată cu venirea toamnei simțim nevoie de intimitate, iar temperaturile de afară ne îndeamnă să ne transformăm casa, dându-i comoditate și căldura. Pentru a primi cu brațele deschise anotimpul viselor și poeziei nu e neapărat să-ți schimbi mobilierul sau culoarea pereților, e de ajuns să îți decorezi potrivit casa. Iată patru pași simpli prin care poți transforma anturajul din locuință astfel încât camerele să devină calde, primitoare şi romantice.

Perne decorative                              

Sunt elemente de decor simple ce pot fi schimbate cu ușurință, fără a recurge la modificări radicale ale interiorului. În același timp, ele pot transforma cu ușurință atmosfera care domină în interior. Pernuțele din blană, tricotaje sau orice alt tip de textil călduros, combinate cu plăpumile decorative și aranjate pe dormitoare și canapele vor aduce o toamnă caldă în casa dumneavoastră.

Candelabre și suporturi decorative din lemn

Ce altceva poate aduce mai bine căldura în casă decât focul. E clar că imaginea unui cămin în care pâlpâie o flacără ar fi ceva idilic, însă, în lipsa lui, există și alte soluții. Serile răcoroase sunt timpul perfect pentru a folosi candelabrele pe care să aprinzi lumânări, iar suporturile din lemn natural vor da căldură interiorului prin textura și nuanța lor.

Flori de sezon și serviciu de ceai

În sufragerie, living sau chiar bucătărie toamna poate fi adusă cu ajutorul compozițiilor din flori de sezon. Un buchet de hortensii, crizanteme sau trandafiri va contribui la întregirea atmosferei tomnatice, constituind și un important punct estetic, fie el chiar și temporar. Același efect poate fi obținut și cu ajutorul unui serviciu de ceai sau cafea, mereu la vedere, pregătit să primească oaspeți

Elemente vegetale uscate și legume de sezon

Nici spațiile din exterior nu trebuie neglijate. Pentru un update al terasei, balconului sau a curții puteți folosi decor din ramuri, frunze și chiar legume de sezon. Dovleacul, porumbul uscat sau paiele îşi vor pune imediat amprenta asupra spaţiului, iar cel mai important lucru este că sunt decorul pe care ni-l pune la dispoziție chiar anotimpul.

Urmărește-ne pe Instagram

@ designcafeclub.md
Faceți cunoștință cu canapeaua inspirată de Tetris, unul dintre cele mai iubite jocuri din anii ’80. 
@manga.arq a conceput canapeaua Tetris pentru a face un loc de ședere confortabil și cu linii definite. 
Ideea principală din spatele ei a fost crearea unui mobilier transformator perfect pentru mai multe scopuri diferite: să stai cu familia, să lucrezi la un birou intern sau chiar să dormi pe el când este nevoie de un pat suplimentar.

#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle #designboom 
#sofa#furniture#mynordicroom#nordikspace#scandinavianhomes #inspohome#nordicinspo #interior123#scandinavianliving #mynordichome#interiorstyling #nordic #interiør#inspohome #interior_and_living#interior2all#nordicstyle#nordicroom#interiorwarrior#scandihome#nordicinterior#interiordetails#finditstyleit #nordicdeco#dream_interiors #interiorlove
Artistul botanic @monsieur_planta instalat o lucrare „uman-vegetală”, intitulată TREE HUG în grădinile din Annecy, Franța.
Lucrarea constă în turnarea armurei dezvoltată împreună cu locuitorii locali din zonă, care au fost „vegetați” și instalați în jurul trunchiurilor de copaci.

#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#lookingup_architecture#lookupotd#architecture#arquitectura#lookingup#arkiromantix#jj_architecture#ic_architecture#ptk_architecture#instagram#vscocam#lookingupbuildings #arquitecturamx#arkiminimal#vsccam #ig_architecture#tv_pointofview #building #streetview#up #upthere#archi #archidaily#rustlord_unity#bestworldshots
Sculpturile lui sunt un punct de atracție în cadrul hub-ului @artcor_center devenind și destul de populare.🤩 📌Te invităm să savurezi intelectual interviul cu autorul acestor creații, sculptorul Dmitrii Demidov pentru care
👇
”Sculptura este Creație. Dar creația nu poate să rămână doar ca idee, din această cauză muncești și o transformi în artă.”😍 Ia-ți o pauză☕️ de 5 minute pentru a savura o experiență ce inspiră!
Vezi Link-ul în descrierea paginii ☝️
#designcafeclub #dccblog #dcclifestyle #dccinterviews
Baie proiectată de Lizaveta Kuzmenka & Ruslan Bondarchuk la Kiev, Ukraine.(2019)
___________________________________________ 
#designcafeclub #dcc #dccblog #dcclifestyle 
#Design_Only #architecture#design #designer #home#arquitectura #arquitetura#archilovers #architectural#architettura #architektur #archidaily#architecturephotography #interior#interiordesign #architect#designinspiration #minimal #render#rendering
Grădini zgârie-nori☁️, piscine 🏊‍♂️reflectorizante, cascade⛲️, terase și ziduri🌴 verzi 🌳alcătuiesc Hotelul Park royal din Singapore, proiectat de @woha_architects. 
O priveliște ce îți taie respirația.🥰
📷 by @_deepsky 
#designcafeclub#dccblog #dcclifestyle #architecturephotography#designboom#parkroyalhotelsingapore#lookingup_architecture#lookupotd#architecture#arquitectura#lookingup#arkiromantix#jj_architecture#ic_architecture#ptk_architecture#instagram#lookingupbuildings #arquitecturamx#arkiminimal#ig_architecture#tv_pointofview #building #streetview#up #upthere#archi #archidaily#rustlord_unity#bestworldshots
IA AMINTE!
🔻Crearea compoziției constituie primul pas în designul interior. ❗️Mai multe despre regulile de bază a construirii compoziției și stăpânirea tehnicilor ei, îți prezentăm în articolul de astăzi. Vezi Link-ul din Bio!☝️
#designcafeclub #dccblog #dcclifestyle